Friday, November 6, 2009

Plagiatu' e la reducere :)

La Holt Renfrew au sale-uri la designeri si bineinteles ca eu si Antonia nu puteam lipsi de la ele :) ...
tot invirtindu-ne printre rafturi cu posete, pantofi, esarfe si alte zdrente cu "labels" puse la reducere, am dat cu ochii de sacosa pe care casa Vuitton, a avut tupeul acum vreo doua veri sa zica ca-i design personal, sa-i puna logo si s-o vinda la un pret de $$$$ ...

Imi aduc aminte ca majoritatea revistelor aveau pe primele pagini vedetele de la Hollywood cu sacosa respectiva, iar eu muream de ris si-i ziceam husbandului, uite ce a avansat sacosa de la cozile comuniste, la valiza vintage de carat marfa turceasca si bulendre prin aero-garile europene, pina la big fashion trend ... si fraierii platesc bani grei pentru ea ...
Intr-adevar, nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreo vedeta de Dimbovita -nici macar pe Columbina- cu plasa de rafie, oricit de mult si-ar fi dorit sa fie in pas cu moda ... stiau ele ce stiau :) ...

Dar, ca sa fiu obiectiva, sacosa asta e de o calitate ireprosabila - doar e LV, si se stie ca la ei dai banu' si te tine o viata ... e perfecta pentru weekend, plaja, cumparaturi si costa doar 200$!
Antonia nu i-a rezistat ... eu insa nu mi-am putut scoate din minte originea si nu m-a lasat inima sa dau atitia bani pe ...
fie ea cu eticheta si captuseala Louis Vuitton ...

Post alambicat

To be or not be vaccinat impotriva gripei porcine? ... intrebare cu care, de cind a aparut antiporcina, m-am luat in coarne zilnic …
Nu sunt impotriva vaccinurilor in general ... domnisoara are carnetul la zi cu toate intepaturile obligatorii canadiene, in plus hepatita si meningita, adica vaccinuri testate ani de zile, vaccinuri la care mi s-au expus riscurile si rata lor atit de medic, cit si de tonele de bibliografie accesibile oriunde si oricind.
Zile intregi m-am luptat cu neincrederea in acest vaccin minune, inventat in mai putin de 6 luni si produs in cantitati considerabile incit sa multumeasca pe toata lumea lovita de paranoia declansata de media.
In final am luat decizia – Sara va primi vaccinul, atunci cind va fi disponibil pentru grupa ei de virsta … acum nu e.
Desi s-au laudat ca au cumparat suficient vaccin pentru 75% din populatie, stimabilii nostri guvernanti s-au trezit depasiti de numarul de doritori, asa ca au pus reguli si prioritati … pai la cita reclama au facut monstruoasei gripe, chiar nu inteleg la ce se asteptau, sa nu se duca nimeni la vaccin?
De ce am hotarit ca va primi vaccinul?
Am rascolit ziarele, blogurile si forumurile pina m-au usturat ochii … si am ajuns la concluzia ca majoritatea opozantilor vaccinului sunt ingrijorati de fapt din cauza adjuvantului si a cantitatii de mercur din vaccin … pai la cite chimicale bagam zilnic in noi si in copiii nostri, ma intreb oare cita importanta mai are un amarit de milligram de adjuvant?
Eu una nu cred ca mai exista un produs natural astazi, oricit de mare ar scrie Organic pe el si oricit m-ar arde la buzunar cind il cumpar.
Si daca se imbolnaveste si face complicatii, atunci o sa-mi dau cu capul de pereti ca puteam sa previn dar n-am facut-o, fiindca m-am luat dupa forumurile romanesti si teoria conspiratiei ... stiu, asta e ca drobu' de sare ...
Husbandul nu s-a hotarit … el se vaccineaza in fiecare an impotriva gripei si tot se imbolnaveste :).
Eu inca n-am votat, dar probabil va fi Nu.
In ultimele doua luni am reusit performanta sa gazduiesc cite un bug cam la fiecare doua saptamini, buguri care m-au scos din circuitul muncii 2-3 zile fiecare … unul dintre ei a fost chiar nasol de tot, 24 de ore le-am petrecut cu capul in galeata …
Habar n-am daca si Miss Piggy mi-a fost musafir, ca nu m-am dus la doctor … ultima data cind am fost la doctor cu febra si dureri de oase, acum vreo 3 ani, m-am ales cu trimitere urgenta la cardiolog si s-a deschis un intreg can of worms – cum zic americanii ... asa ca eu o sa mai ajung la doctori doar cind advilul nu-si face efectul ...
Cu mine dau faliment si medicii si companiile de asigurari ... mai putin cind e vorba de copil, ca acolo intotdeauna imi trebuie doua-trei opinii.

Inchei subiectul cu vaccinul si trecem la urmatorul … dar sa nu uit ... ma enerveaza de nu mai pot astia de zic ca s-au vaccinat sau or sa se vaccineze fiindca este "duty" a lor ca cetateni, vecini si blablabla, sa nu-i imbolnaveasca pe altii ... pai te vaccinezi frate ca asa iti spune tie instinctul, te-a lovit paranoia in aripa sau l-ai citit pe Creanga, dar lasa-ma cu "duty" ala, ca nu suntem la adunarea de partid ...

Halloween … fuse si se duse …
Vrajitoarea gotica s-a transformat in Transylvanian Vampire Princess … “because I have Transylvanian blood” … asta fiindca si ea si tasu stiu cit ma irita asocierea lui Vlad Tepes si a Transilvaniei cu vampirii …
Dar i-am facut pofta ce-a poftit si am machiat-o ca pe o veritabila vampirita … atit pe ea, cit si pe Sarah – care n-a renuntat la rolul lui Dracula,- si Francesca – The Vampire Queen … a mea cica a fost fiica lor :)…
Doar Daniela a fost draguta si a ales sa fie dansatoare, cu un costum autentic de la bunicii ei columbieni …
Mi-e dor de vremurile cind erau bubureze, vrajitoare, pisicute si mai ales printese ... le luasem pe rind in fiecare an – Alba ca Zapada, Cenusareasa, Frumoasa adormita ...
Am avut cei mai mari bostani de cind ma stiu sarbatorind Halloweenu’ … si bineinteles ca toti au fost cu fete scary … “Halloween is about being scary, not cute”
In rest, a fost o simbata seara perfecta …la fel ca in anii trecuti, vecinii s-au luat la intrecere in ale decorarii, am avut peste o suta de colindatori, fetele s-au intors si ele cu o prada bogata pe care am impartit-o egal intre noi, colegii de job si cosul de gunoi ...



Thursday, October 22, 2009

Culori

Ma simt vinovata fata de musafirii care-mi deschid usa aproape zilnic, cu speranta ca poate am mai scris cite ceva ... parca le vad dezamagirea sau mai bine zis plictiseala pe fata ... inchid usa si se duc pe la alte case, unde cafeaua e fierbinte si aromata, iar fursecurile fragede si vanilate.
Adevarul e ca zilele astea nu-mi prea gasesc cuvintele ... ma simt de parca nu am nimic de spus ... ca atunci cind iti pleaca inspiratia in vacanta ...
Pina se intoarce, cum inca sunt in amor cu toamna, va las in compania culorilor din coltul meu de liniste ...




Friday, October 16, 2009

North by Northwest ... nici o legatura cu filmul :)

"A Day of General Thanksgiving to Almighty God for the bountiful harvest with which Canada has been blessed, to be observed on the 2nd Monday in October."

Anul acesta ne-am exprimat recunostinta si am savurat curcanul la 800 de km nord de Vancouver - in Prince George, alaturi de dragii nostri Iuli, Russ si Kiki of course:).
Vinerea trecuta, dis-de-dimineata, am pornit pe urmele celor care in urma cu 150 de ani au plecat in goana dupa aur si o viata mai buna ... Fraser Canyon si apoi oraselele din Cariboo Country, pina la ultima frontiera, de unde se intinde vast si maret - Nordul.
Sute de kilometri printre peisaje ce-ti taie respiratia si uneori iti dau senzatia ca te-ai intors in timp, pe vremea cautatorilor de aur si a comerciantilor de blanuri ... o regiuna unica in lume prin contrastele geografice ... munti abrupti cu esarfe de zapada, ghetari si pajisti alpine, cascade zgomotoase care se pierd in adincimea riurilor repezi, dealuri desertice, finete inconjurate de paduri dese, lacuri de culoarea turcoazului, gazde primitoare pentru piriurile cu apa precum cristalul ... este tara, cindva a aurului, azi a fermelor si a cowboy-lor ... Wild West.

A fost o mini-vacanta de toamna perfecta ... cu temperaturi scazute, dar indulcite de lumina soarelui ... ne-am plimbat prin padure, am facut focul in curte si-am mincat hot-dogsi si marshmallow-uri prajite, am baut ceai de tei romanesc la caldura semineului canadez si ne-am rotunjit taliile cu meniul specific Zilei Recunostintei.
Mi-a parut rau ca nu am apucat sa-i aratam Sarei, Hat Creek Ranch si Barkerville -cindva cel mai mare oras la vest de Chicago si nord de San Francisco ...
dar ne vom intoarce, la vara cel mai probabil ...

In ultimii ani am fost asa preocupata de drumurile europene si cele in sud, ca pur si simplu am uitat de frumusetile modeste din ograda proprie, care isi asteapta cuminti rindul sa fie descoperite si admirate ...

Sunday, October 4, 2009

Tomnesti ...

Cri cri cri toamna cri … te-am cam asteptat sa vii …
Relatia mea cu toamna & iarna e ca povestile de iubire din adolescenta … incepe cald, cu emotii si mici bucurii … continua cu pasiunea achizitionarii de botine, esarfe, palarii si obiecte de décor pentru casa … urmeaza placerea diminetilor proaspete cu aroma de cafea fierbinte si frunze uscate, cititul sau goblenul cuibarita in fotoliu, sunetul ploii in geam, caldura semineului, placinta cu mere si gemul de gutui …
Apoi vine senzatia aceea de ‘gata, m-am plictisit, sunt satula’ … de frig, de botine, de ploaie, de placinta cu mere, de manusi si fular, de nas infundat … vreau din nou soare, plaja, sandale, inghetata …

Am avut o vara minunata in Vancouver – motiv pentru “verzi” sa ne aduca aminte in fiecare zi de incalzirea globala … avem o toamna si mai minunata … cu nori plictisiti, soare si un spectacol de culori pe care rar il vezi in orasul acesta numit si ‘ploios’ …
si tot motiv pentru "verzi" sa ne repete ca ne apropiem de “the end” … ce pesimisti si astia … nu pot sa gaseasca un alt slogan … pai daca tot stiu ca sfirsitul e inevitabil, dupa colt, de ce sa ma mai chinui sa salvez copacul de peste drum? … am ales sa le ignor amenintarile si sa traiesc cum am facut-o si pina acum, responsabil si cu bun simt.

Ne pregatim de ziua Curcanului si de Halloween … am achizitionat costumul de “vrajitoare gotica”, dovlecii ne asteapta cuminti si dolofani la ferma vecina, am scos decoratiile de la subsol – cele dragute doar-, alea creepy n-au decit sa astepte pina le vine rindul …
Azi e zi de placinta cu mere ... si yams la cuptor …

Friday, September 18, 2009

Scoala canadeza (2)

Azi aniversam doua saptamini de la inceperea scolii ... clasa a 3 a sau clasa a 4 a ... nu stiu (!).
Da, nu va mirati, inca nu stiu in ce clasa e domnisoara ... adica stiu ca ar fi trebuit sa fie in clasa a 3 a, dar din motiv de fonduri taiate a ajuns intr-o clasa de a 4 a.
Prima zi de scoala a fost exact asa cum ne-am obisnuit ... am dus copila la scoala, cu ghiozdanul cel nou si hainele alese de ea cu vreo luna in urma, am predat-o in clasa de anul trecut si m-am intors dupa jumate de ora sa o recuperez ... acasa am citit articolele trimise de Principal - director, am bombanit la adresa PAC-ului ca deja imi cer bani si am tras linie la prima zi de scoala.
In a doua zi ne-au venit rechizitele comandate acum trei luni, conform regulamentului am etichetat tot ce s-a putut eticheta si le-am aranjat frumos in cutie pentru return la scoala ... manuale nu avem, noi servim doar foi volante in dosare colorate, manualele fiind niste tratate de cite 3 kile fiecare si care stau la scoala si in biblioteci ...
Prima saptamina de scoala s-a incheiat cu un picnic la care au fost invitati parintii si bunicii, bineinteles cei care n-au altceva de facut vineri dupa-amiaza la ora 2 ... tot la sfirsitul primei saptamini de scoala am aflat in ce clase si la ce dascali vor fi odraslele si unde sa ne prezentam luni dimineata ...
Domnisoara a avut un acces de bucurie cind s-a vazut in clasa Ms.Bonnet, cea mai 'funny and cool teacher ever'.
Luni m-am vazut si eu cu doamna, ba chiar si cu directorul, care au incercat sa-mi explice amabili si zimbitori cum e cu clasele astea ... dintre toate cuvintele, zimbetele si amabilitatile, n-am priceput decit "don't worry, everything will be fine" ...
Aseara a fost "open house"... am fost invitati in sala de sport, am facut cunostiinta cu dascalii noi in scoala, ne-am imbratisat cu cei 'vechi', am facut turul obisnuit al scolii si am incheiat vizita in clasa domnisoarei ... care ne-a aratat foarte incintata masuta ei, felul cum si-a aranjat rechizitele, dosarele cu ce-au facut zilele astea, eu am zimbit cu gura pina la urechi cind am vazut manualul de matematici, iar la final, am primit inca o tura de zimbete, amabilitati si imbratisari de la Ms. Bonnet ...decorate cu nelipsitul "don't worry, everything will be fine" ...
Si uite asa, "don't worry" imi va tine de cald pina in septembrie anul viitor, cind probabil voi avea raspunsul la "in ce clasa e domnisoara anul acesta?".


Edit: teacherii astia pot sa-i bata la fund pe comunisti cu metodele lor de a-ti inchide gura si a nu mai pune intrebari ... te aduc pina acolo ca le stringi mina calduros, le multumesti din suflet, ajuns la usa nu rezisti valului de recunostiinta ce te invaluie si te mai intorci pentru inca o tura de multumiri si imbratisari :) ...

Friday, September 4, 2009

The romance of a thousand lifetimes ...

... a inceput in luna a noua din anul omienouasutenouazecisiopt era noastra, cind un zbanghiu de Cupidon n-a avut altceva mai bun de facut decit sa-si incerce talentele pe o romanca ce abia descoperise gustul non-conformismului, si pe un canadian ce se credea burlac convins ...
s-a legalizat cu act in regula la Primarie (tradus in patru limbi, sa nu fie dubii), exact un an mai tirziu, in ziua a patra din luna a noua ... sau vorbind in prezent, cu un deceniu in urma :).

Nu stiu daca a fost "love at first sight" ... stiu doar ca statea pe scaunul meu din boardroom, si-a ridicat privirea albastra si mi-a zimbit ... eu am simtit ca mi se fac picioarele precum inghetata pusa la microunde, iar stomacul mi-a fost invadat de fluturasi ... fluturasi pe care numai Richard Gere in Yankeii si Harrison Ford in Strada Hanovra reusisera sa mi-i dea, pe vremea cind eram o adolescenta naiva si rezolvam integrale visind la iubiri made in Hollywood ...

Nu stiu daca avem o casnicie perfecta... oare exista asa ceva, si cine o defineste? ... dar stiu ca nu ne plictisim ... ridem, plingem (eu), ne distram, ne certam (eu), ne iubim ...
Si mai stiu ca atunci cind sunt intrebata ce imi doresc cel mai si cel mai mult pentru Sara, raspunsul meu e inevitabil: sa fie sanatoasa si sa aiba parte de o poveste de dragoste asa cum avem eu si tatal ei ... restul vor veni de la sine.

Thursday, August 20, 2009

Jurnal de vacanta spaniola (2)

La Vancouver, vremea e generoasa ... suntem rasfatati de soare si temperaturi californiene, iar ploaia se pare ca a uitat de noi ...
timpul insa e cam zgircit si are pretentii de jonglerii intre obligatii si placeri ...
Da, ati inteles, dau vina pe timp ca n-am mai scris la blog :) ...

Continuare la jurnal ...
O buna parte din vacanta am petrecut-o la plaja ...
Costa del Sol e renumita prin varietatea si multitudinea de plaje ... plaje aglomerate, cu sezlonguri, chiringitos (restaurante pe plaja) si tarabe cu de toate, plaje pentru surfisti si nudisti, plaje ascunse in spatele vilelor si copacilor seculari, plaje pentru mofturi si milionari ...
Dimineata, dupa micul dejun si dupa ce fetele se balaceau macar jumate de ora in piscina resortului, ne urcam in masinute si plecam la plaja ... din gramada de oferte, ne-am lipit de doua locuri mai putin aglomerate: Cabopino si Elviria ...
Cabopino e o mica bijuterie - cum zic localnicii - care nu a cazut victima urbanizarii hoteliere ... un mic port cu yachturi de marime medie, inconjurat de citeva restaurante si complexuri de vile ... de o parte si de alta a portului sunt amenajate doua bucati de plaja si un loc mai retras pentru fanii lui Adam si ai Evei ...
Sezlongurile erau in grija a doi baieti, care in schimbul a 5 euro de persoana te faceau proprietarul de o zi a unui pat de plastic, cu saltea, umbreluta si masuta, chiar pe malul Mediteranei ... bineinteles ca puteai sa refuzi oferta si sa te relaxezi pe nisipul liber si fierbinte, cu prosopul si umbrela proprie, daca aveai una ...
in cele mai multe zile, fetele au preferat rogojinile si prosoapele nou achizitionate, cu conditia ca cei 10 euro sa mearga exclusiv in directia inghetatelor si coca cola, alaturi de ceilalti eurosi inclusi deja in bugetul lor zilnic ... spre sfirsitul vacantei, s-au prins ca oricum primesc inghetata la discretie, asa ca nu si-au mai cedat dreptul la confort :) ...
Ambele plaje aveau si vreo doua chiringitos care serveau tapas, peste proaspat, prajit la carbuni, nelipsitele pizza si fish and chips, bere, sangria, sucuri, inghetata, pe gusturile tuturor ...
N-au lipsit nici vinzatorii ambulanti ... marocani cu tenul de culoarea abanosului, se plimbau printre sezlonguri, oferindu-ti intr-un mod complet ne-agresiv rochite si esarfe brodate, posete gucci si vuitton, rolexuri si ochelari chanel, toate la un pret formidabil, care incepea la 30 de euro si se termina la 5, in functie de negocieri :) ...
daca leneveala, cartea, berea, sangria si valurile nu reuseau sa te relaxeze, atunci nu era nimic mai simplu decit sa faci un semn cu mina celor vreo 4-5 chinezi ce se plimbau pe acolo si care abia asteptau sa-ti faca un masaj la ceafa, colaceii din talie, degetul mic de la piciorul sting, sau orice parte a corpului care simteai ca-ti produce oarece disconfort ...

Mediterana - ei bine, trebuie sa recunosc ca am avut o mica senzatie de dezamagire ... dar am inteles-o ... cu cit e mai aproape de ocean si mai impovarata cu dovezi ale bunastarii, cu atit draga de ea e mai putin limpede, iar nuantele acelea de la indigo la turcoaz atit de specifice malurilor grecesti si orientale, pe malurile spaniole sunt de un albastru, care uneori mai da intr-un gri-cenusiu ... aerul insa e neschimbat si iti da aceeasi senzatie de calm si eternitate ...

Bineinteles ca nu poti vizita Costa del Sol, fara sa nu treci prin Marbella ... si nu poti trece prin Marbella, fara sa nu te opresti in Puerto Banus ...
Sunt o gramada de povesti, mai mult sau mai putin adevarate despre fostul satuc de pescari, devenit peste noapte un loc preferat de cei care-si numara maruntisul de la sase zerouri in sus, datorita unui antreprenor local pe nume Jose Banus ...
se spune ca la inaugurarea din 1970 au participat principele Rainier si printesa Grace, printul Karim aka Aga Khan, celebrul Christian Barnard si alte vreo 1500 de personalitati, carora li s-a servit pe linga alte scumpeturi gastronomice, nelipsitul beluga caviar udat din belsug de Dom Perignon, asa ca sa le treaca de greata ...
Portul de azi isi etaleaza cu mindrie cele aproximativ 900 de yachturi de diferite dimensiuni, ai caror proprietari, majoritatea posesori de accent rusesc sau arabesc, isi petrec poate cel mult 10 zile din an pe aceste meleaguri ...
Pe mine nu m-a impresionat atita grandoarea locului, cit preturile invers proportionale cu serviciile ... parcarea- 1 euro pentru fiecare 7 minute, intr-o subterana in buricul tirgului, dar careia au uitat sa-i puna ventilatoarele de aer si din care n-am stiut cum sa iesim mai repede ca sa evitam pericolul sufocarii ... sangria de 20 de euro, dar in care fructele proaspete erau sub forma de suc acrit ... am aflat ca daca vroiam fructe proaspete trebuia sa cerem si costa mai mult(!) ... sezlongurile de 6 euro, daca vroiai si saltea mai scoteai 2 euro, nu-i de mirare ca jumatate erau goale ... inghetata de 5 euro, aproape topita ... tapasu care arata ca niste prajeli chineziste de zece ori mai scumpe ... singurii care m-au facut sa nu-mi para rau ca am pierdut aproape o zi acolo, au fost gogosii insiropati :) ...
va urma ...

Double click :)
http://

Tuesday, August 4, 2009

dupa long weekend...

Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt incredibil de trista cind trebuie sa vin la servici dupa un long weekend ... nici macar cu Lunea de dupa weekend nu-s in amor puternic, dar na, ne mai tragem de nasturi avind in vedere ca in general e doar juma' de zi ...
Asta e asa un fel de declaratie de dragoste pentru jobul meu ... si ma gindesc ca poate chiar e timpul sa ma uit in oglinda, eu la mine si mine la eu, sa dau ignore la obligatiile financiare si sa ma hotarasc ce palaria mea de paie cu esarfa verde vreau eu sa fac in urmatorii 20 de ani ...

Monday, August 3, 2009

Jurnal de vacanta spaniola (1)

Zborul de la Londra la Malaga a fost doar de vreo 2 ore, dar nerabdarea de-a ajunge acolo l-a facut sa para luuuung, mai ca ala de 9 ore din Vancouver in regat ... noroc ca nu ne-a zgiltiit prea mult, eu ma panichez usor la senzatii din astea, si spre deosebire de avionul din Vancouver in care buzzul era gratis si nelimitat, asta de Malaga abia ne-a dat cite un paharel de cola si-o cafea, alaturi de un sandwich si niste alune ...

Ne-am recuperat bagajele, am stat la coada la toaleta si dupa ce i-am salutat din mers pe vamesi, am ajuns in mijlocul unui haos organizat ...
O sala ticsita cu sute de turisti - la Malaga pe timp de vara aterizeaza si decoleaza un avion la fiecare 3 minute -, agenti de turism si soferi de autocare cu pancarte, nume strigate in engleza si germana, politisti care jurai ca au comanda delete la zimbet, nori din fum de tigara, vinzatori de tigari si vuittoane made in Maroc ... welcome to Costa del Sol ...

Pe noi trebuia sa ne astepte cineva cu ecusonul holiday car si un carton cu numele husbandului ... cu o mina tineam strins de copila si cu alta de papornita, in timp ce husbandul - stapin pe caruciorul cu bagaje, cauta cu privirea un semn cu holiday car ...
Nenea nostru se facea asteptat, asa ca am cocotat copila peste valize - bucuria ei -, si m-am postat afara la aer, raminind ca husbandul sa se prezinte cu masina :) ...
In final dupa un telefon la agentie a ajuns si microbuzul nostru cu un nene agitat si care-si cerea mereu scuze ca a intirziat ...
In mai putin de 15 minute eram in posesia masinutei de culoare verde ca iarba :), un pic mai mare decit alea barbie cu baterii care se vind la toysrus ...
imi venea sa bat din palme de bucurie, de cind tot imi dorisem eu o masinuta d-aia de jucarie lol ...
m-am dezumflat in secunda urmatoare cind am vazut sigla ford pe fundu' portbagajului ...
no offence pentru posesorii de ford, dar am eu un cui impotriva masinilor americane, nici macar nu stiu de ce, stiu ca in urma cu citiva ani imi placea sa fac pe gica contra si sa ma strimb la masinile americane, numa' asa de trilulilu ca sa-l enervez pe socru-miu ... m-am consolat dupa ce tanti de la ghiseu ne-a zis ca e ford made in spain :) ...

Cu husbandul in postul de sofer si subsemnata in cel de gps cu harta xeroxata primita de la agentie, am iesit pe usa garajului de la holiday-car, am facut la dreapta, porma la stinga si drept inainte pe drumul national ce indica Torremolinos si Fuengirola ... era aproape 10 seara si gata sa se intunece ...

Urmatoarea ora e decupata parca dintr-un film cu Louis de Funes, daca vi le mai aduceti aminte, alea cind greseste drumurile si se invirte in cerc ...
Nu stiu cum e restul Spaniei, dar Costa del Sol deocamdata e pentru mine mama sensurilor giratorii, n-am vazut in toata Europa cite am vazut acolo ... de la cele mai simple cu o bucata de beton sau un copac in mijloc, pina la cele cu fintini sculptate si statui de sfinti ...
Primul sens giratoriu a fost usor, avea un indicator cu 4 directii si tot 4 iesiri ... al doilea n-avea nici un indicator, dar avea un palmier in mijloc si iesiri la 5 stradute ... pe unde o luam?, pai scot degetul umed pe geam si o luam in directia vintului, pardon a marii, ridem cu lacrimi, si alegem straduta care banuiam ca merge de-a lungul plajei ...
de altfel asta era scopul, mergem paralel cu marea, sigur ajungem la destinatie.
Trecem de Torremolinos, husbandul imi repeta din nou ca trebuie sa citesc The Drifters, strimbam din nas la amalgamul de betoane hoteliere cu reclame luminoase, zimbim la multimea de pe strada si de pe terasele zecilor de baruri, respir adinc aerul sarat al Mediteranei, furati de peisaj nici nu stim cum ajungem in Benalmadena.
Harta de la agentie devenise useless, instructiunile de la Gogumaps si mai useless fiindca se refereau la autostrada - noi in vacante incercam sa evitam autostrazile, mai aveam niste instructiuni de la alti turisti de pe trip advisor si bineinteles indicatoarele de pe sosea, care uneori erau ascunse dupa vreo tufa de rododendroni sau in umbra vreunei fintini din sensurile giratorii ...
Ajunsi in Benalmadena, Sara imi arata o taraba cu jucarii de plaja, eu pierd firul si-i zic husbandului s-o ia la dreapta in loc de stinga ...
Timp de vreo jumatate de ora ne-am invirtit in cerc si in jurul a 3 sensuri giratorii din centrul a ce fusese odata un satuc mediteraneean, acum transformat de britanici in cartier cu betoane de +10 etaje si puburi cu fish and chips.
Pe Sara o apucase sughitatul de atita ris, parinti nebuni, ce ne-o fi apucat sa luam traseul asta in loc de autostrada, ii ziceam printre lacrimi de ris husbandului, stai sa vezi cind le-om povesti canadezilor, or sa-si dea ochii peste cap ce iresponsabili suntem, nedormiti de doua zile, cu copil in masina, ne apucam de explorat satele spaniole la 10 noaptea ... ehehe, doar ca la 10 noaptea incepe distractia si toata lumea e pe strazi, de la bunica de 95 de ani, pina la bebele din carucior.
Hotarisem ca mai facem o ultima incercare si daca nu ne iese, platim un taximetrist sa ne scoata la liman ...
Ne intoarcem la ultimul sens giratoriu fara indicatoare, cu un San Pedro sau cine o fi fost in mijloc si cu 3 iesiri, alegem o straduta ingusta in care nu incapeau mai mult de doi magari si care mergea in josul dealului ... evrika ... straduta ducea exact la soseaua de-a lungul plajei.
Aventura nu s-a terminat aici ... dupa ce-am trecut de Fuengirola, husbandul imi zice sa tin ochii deschisi dupa un semn ce zice Sitio de Calahonda ... satucul care trebuia sa ne serveasca drept cartier general nu e pe harta, deci nici pe indicatoarele de pe sosea, fiind parte dintr-o comuna mai mare - Mijas Costa.
Bineinteles ca n-am vazut semnul, noroc cu husbandul si vreo gena indepartata de-a lui Ochi de Vultur ... ne-am trezit din nou in jurul unui sens giratoriu cu 4 iesiri si-un singur indicator care arata Marbella ... chiar ca-mi venea sa scot degetul pe geam si sa vad de unde bate vintul :) ...
Husbandul, "which way do you think", eu "up on the hill", doar ca erau doua up on the hill, una cu lumini multe si una mai in intuneric ... ca tot omul normal, am ales straduta luminata, care am dedus eu dupa povestile de pe internet ca trebuia sa fie "the strip", locul unde se intilneau britanicii din sat ...
De aici trebuia sa fie usor ... ne-am mai invirtit de doua ori la un sens giratoriu inundat in flori si-am ajuns la hotel, doar ca era o locatie diferita - sunt 5 cladiri raspindite prin vreo doua sate ...
Tanti de la receptie a fost extrem de amabila si i-a explicat husbandului pe o bucata de hirtie labirintul de stradute care trebuiau sa ne duca la cladirea noastra ... am ajuns acolo in 5 minute, bucurosi ca satucul nostru chiar arata ca un sat spaniol, fara betoane de 10 etaje - vazusem doar unul jos la sosea, cu vilute albe si galbene si stradute inguste, in care smecherii n-aveau loc sa-si etaleze bolidurile de nush citi magari putere.
O alta tanti si mai amabila, ne astepta deja, ne-a dat cheile, a zis ca restul de hirtii le semnam a doua zi, a chemat un baiat sa ne ajute cu bagajele pina la apartamentul nostru si ne-a zis ca daca ne e foame putem sa coborim la bar, ca e deschis ...

Cind am deschis usa apartamentului si-am aprins luminile, a iesit un wow la puterea a treia ... un apartament mare cu doua dormitoare, doua bai, doua balcoane, curat si utilat cu de toate, de la cuptor cu microunde, pina la masina de spalat ... pe masa din sufragerie trona un cos cu bucate, predominant pentru micul dejun, in frigider erau deja racite bine o sticla de vin, un carton de suc, unul de lapte, citeva sticle de apa si alte bucate menite sa stea la racoare ... am deschis usile la balcoane si ne-a intrat in casa o mireasma de iasomie si mai ceva, care mai tirziu am descoperit ca-i mirosul florilor de portocal ...
Pe timpul noptii, stradutele din Calahonda te invita la o simfonie a aromelor - iasomie, azalee, portocali, crini, trandafiri, regina noptii ...
Era aproape miezul noptii, dar ne trecuse somnul ... am coborit la bar, copilul si-a comandat un chocolate milk, husbandul o bere, iar eu ametita de atitea evenimente si senzatii am comandat tot chocolate milk ... chelnerul s-a uitat ciudat la mine, mi-a adus un pahar de cacao dar si un bailey pe linga :) ...
M-am trezit pe la 9 dimineata, am iesit pe balcon, am respirat de 3 ori, m-am piscat ca sa ma conving ca nu visez si m-am dus sa-l trezesc pe husband ... eram ca un copil care a gasit sub brad toate cadourile dorite ... pe balconul alb cu turnulet, se odihneau sub lumina soarelui si briza marii doua masute, niste scaune, o umbrela, doua sezlonguri de plaja, iar la orizont se intindea lina si multi-albastra - Mediterana ...




Timp de doua saptamini, terasa cu turnulet a fost locul nostru de luat micul dejun si de vreo doua ori chiar si cina ...

Dupa ce-am reusit sa trezim copila -care dormea dupa ora nord-americana - si s-o hranim, am plecat in cercetare prin vecini, am mai facut niste poze la resort, am gasit si tonomatul de unde mi-am luat marlboro light - poti cumpara tigari doar la tobacco store, baruri si eventual pe sub mina de la vreo taraba ... apoi ne-am urcat in masinuta si-am plecat la colindat imprejurimile ...





Excursia din prima zi n-a fost asa lunga ... copila pusese ochii la tarabe pe un peste de-ala de umflat si balacit in apa, si nu-i mai trebuia decit pestele si cele doua piscine din curtea resortului ...
Cum stie sa obtina ce vrea, in timp ce eram la jumatatea drumului din Calahonda spre Marbella, o aud " mommy I'm sick" ... "what do you mean you are sick?" ... "I have car sick" ... "you never have car sick" ... "I have now" ...
Nici n-am apucat eu sa mai deschid gura, ca domnisoara a si scos la inaintare piinea prajita cu gem si laptele de la mic dejun ... noroc cu un prosop de baie pe care-l pusesem in masina, habar n-am de ce ... am intrat la o statie peco, am aerisit masina, ne-am aprovizionat cu apa, sprite si magdalene - adica muffins - si-am facut cale intoarsa ...
Cunoscindu-mi copila, ne-am oprit la prima taraba cu jucarii de plaja, am achizitionat delfinul si prosoape de plaja, si car sickul a disparut instantaneu ...
Ne-am petrecut restul zilei in piscina, iar seara am plecat la explorat micul port Cabopino ... n-am gasit nici un yacht la nivelul asteptarilor noastre , dar ne-am mirat la multimea de copii si carucioare din jurul barurilor si restaurantelor, la 10-11 seara :) ... si bineinteles ca am rasuflat usurati ... spre deosebire de vacantele pe continentul american, cind de nenumarate ori am fost obiectul privirilor ciudate, acum o sa fim din nou in tagma parintilor normali ... lol




Intorsi la hotel am gasit mesaj ca au ajuns si Charles, Ann si Francesca ... multumita celor de la Lufthansa, doar cu o valiza din trei ... dar, e vacanta si nu ne lasam afectati de nici o farima de stress ... urmatoarea saptamina -pina au gasit aia valizele, eu si Sara ne-am impartit hainele cu Ann si Francesca si bineinteles am avut un motiv bine intemeiat sa dam o raita pe la mallu' din Fuengirola :) ...
va urma ... Malaga, Cabopino, Elviria, Sevilla, Marbella, Mijas, Gibraltar ...