sau esti obligat sa joci rolul lui Dumnezeu ... ce faci?
Ce faci cind trebuie sa fii parte din decizia daca masinaria care-l tine in viata e pe on sau off ?
In partea rationala a creierului, stii ca cel mai bine pentru el e sa-l lasi sa plece, ca asta nu e viata, ca nici el n-ar vrea sa traiasca asa ... dar, inima si credinta iti spun ca nu poti sa-ti dai acordul, ca nu e drept sa fii tu Dumnezeu!
Si mai stii ca pentru al tau parinte, n-ai fi luat decizia asta nici intr-un milion de ani ... ca l-ai fi vrut acolo, sa poti sa-i vorbesti, sa-l atingi, sa-l imbratisezi, chiar si printre tuburile care-i pompeaza viata in trup.
Apoi te gindesti ca al tau parinte n-avea 80 de ani, ca nu se saturase sa fie bolnav, ca nu avea o sotie, parinti, frati si prieteni care-l asteptau acolo unde nu mai e durere si suferinta.
Ti se reproseaza ca dai impresie de egoism, ca te gindesti doar la tine, la sentimentele tale ... counselorii se grabesc sa-ti explice realitatea, rudele sa-ti aduca aminte ca uneori n-a fost prea dragut cu tine. Te uiti prin ei si le intelegi motivele - costa mult sa tii un batrin conectat la aparate, asigurarea o sa cam tremure, apoi mai e si un testament asteptat cu nerabdare sa fie deschis.
Si totusi, nu, nu poti sa-ti dai acordul ... si tot ce ai promis odata ca veti fi alaturi la bine si la rau, acum se clatina, fiindca tu, tu nu poti sa intelegi aceasta decizie.
Nu poti sa fii de acord cu rationalul si practicul care pun umbra peste sentimente ... nu intelegi regulile, nici macar ca nu poti sa-ti duci copilul sa-si vada bunicul, sa-i spuna la revedere ... nu intelegi mentalitatea asta ... da, poate esti egoista ... egoism nascut din faptul ca ai suflet, principii si credinta.
Nu-ti ramine decit sa te rogi ... sa te rogi pentru sufletul celui care va pleca in curind si pentru sufletele celor care s-au jucat de-a Dumnezeu ... sa ai puterea sa-ti privesti sotul cu intelegere pentru decizia care a luat-o, sa-i fii stinca de care va avea nevoie cind il va lovi golul si regretele ... sa-ti gasesti cuvintele sa-i explici copilului in asa fel incit sa sufere cit mai putin ... sa mergi inainte si sa nu privesti inapoi ...
Sunday, November 15, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
8 comments:
Ah, ce trist! O situatie in care nu exista o solutie la unison.
Cind il va lovi golul si regretele nu poti decat sa-i asculti durerea si sa-i reamintesti motivele pentru care a luat decizia pe care a luat-o.
Sper sa treceti cu bine peste asta(in fine, cat de "bine" se poate trece peste asa ceva?).
Foarte trist,pragmatic sau rational, oricum doare.
be strong!
Mult curaj si putere de a trece peste tragedia asta va doresc din tot sufletul!
Ooof, imi pare rau Sofie. Nu cred ca poti face o alegere "buna" in acest sens. Doar sa lasi lucrurile sa isi urmeze cursul...cac
scuze...acum am vazut ca din greseala au ajuns trei litere in finalul postarii mele...
Va multumesc din suflet pentru cuvintele voastre.
Sper si eu sa trecem cu bine peste toate, asteptare, final si sentimentele de dupa ...
Asta e viata fir-ar ...nu ne lasa o clipa sa ne plictisim.
Imi pare rau, intr-adevar e o situatie foarte grea, in care din pacate nu sunt raspunsuri clare nicaieri. Un gind bun si incurajator iti trimit prin cuvintele acestea! Numai bine, draga Sofie.
In Elvetia e o organizatie care se numeste Exitus si ajuta oamenii foarte bolnavi, care nu mai vor sa traiasca, sa moara demn. Discutii au fost si sunt pe acest subiect, chiar foarte aprinse pe alocuri. Traiesc intr-o tara unde parca nu mai e atita suflet, mai mult pragmatism si rationalism...incep sa-i inteleg si pe ei, ceilallti, care sunt altfel ca mine...Dar e greu, totul e pina la urma atit de individual...
Sofie, nu vreau sa fiu dura, dar eu cred ca ne asumam rolul de Dumnezeu atunci cand pompam viata intr-un trup si o inima care au obosit si vor odihna. Este adevarat ca nu ma aflu in locul tau si de aceea iti ofer toata compasiunea si simpatia de care sunt in stare. Oricare ar fi situatie, nu este usor.
Post a Comment