Acelasi calendar spune ca au trecut mai bine de doua luni de cind n-am mai scris nimic aici ... imi fac mea culpa si inteleg rostul mesajelor primite in ultimul timp, daca suntem bine, s-a intimplat ceva, de ce nu mai scriu (?)
Nu, nu s-a intimplat nimic, suntem bine, sanatosi, n-am emigrat pe alte tarimuri virtuale si nici n-am tradat blogul cu facebookul ... n-am mai scris pur si simplu din lipsa de timp, si de inspiratie - care venea in cele mai nepotrivite momente, si pleca taman cind ma asezam in fata monitorului.
Ne-am bucurat de vara- inclusiv cea indiana, si de oaspeti dragi, ne-am stresat pe la joburi, si-am inceput un nou an scolar cu activitatile si agenda aferenta.
De citeva zile insa, avem un oaspete nou, care, vrem, nu vrem, ne va obliga sa petrecem o buna parte din timpul liber in jurul semineului, alaturi de o carte, reviste sau nelipsitul laptop si ceai cu rom - surse cit se poate de bogate in cuvinte si idei ... Zina melopeelor, spaima florilor si Doamna cucurbitaceelor, s-a instalat cit se poate de confortabil, impreuna cu alaiul de nori, ploaie, dimineti intunecate si nopti lungi, friguroase... trandafirii, petuniile si iasomia, sunt intr-o competitie zilnica cu crizantemele pentru premiul "cine rezista cel mai mult toanelor climei de West Coast", iar artarul din gradina s-a intrecut pe el insusi cu nuantele ce ne-au delectat in ultimele saptamini, culminind intr-un rosu perfect canadian, chiar de ziua Curcanului - aka Thanksgiving.
Stiu ca am ramas datoare cu apusurile si cuvintele din Maui, imi cer scuze, dar mi-a luat ceva timp - acela de lipsa caruia ma plingeam citeva rinduri mai sus - sa gasesc o solutie technica, care sa impiedice anumite gesturi, mai putin "crestine", ale unora din privitori :(.
