1 Iunie ... opinii, ginduri si cuvinte

Daca ii intreaba cineva pe unii romani din Canada si SUA, cum se celebreaza 1 Iunie pe aceste meleaguri, va primi probabil - cum mi s-a intimplat mie, un raspuns de genul: aici exista o zi pentru oricine si orice, Ziua Mamei, a Tatalui, a bunicilor, a familiei, a sefului, a secretarelor, a profesorilor, a recunostiintei, ziua cind iti aduci copilul la servici, ziua muncii, ziua pamintului, ziua sportului si multe alte zile, dar nu exista Ziua Copilului, astia nu sarbatoresc 1 Iunie ... insotit de multe clipiri de gene, eventual si ceva adjective "dobitoci", "inculti", "ignoranti", urmat de inevitabilele laude de sine si scenariile de cit de sarace financiar, spiritual si cultural ar fi fost cele doua tari, fara imigrantii romani.
Desigur ca, o privire mai atenta in activitatile scolare ale propriilor copii (activitati care n-au nici o legatura cu matematica si gramatica), cit si o simpla incursiune pe internet sau in ziare, le-ar fi explicat "misterul" lipsei zilei de 1 Iunie de pe lista sarbatorilor nationale.

1 Iunie a fost proclamata Ziua Internationala a Copilului, la Conferinta pentru Drepturile Copiilor de la Geneva, in 1925, fiind votata in unanimitate de cele aproximativ 50 de state participante.
Nimeni nu poate afirma cu exactitate de ce s-a ales 1 Iunie si nu alta zi.
Saritori ca de obicei, chinezii si americanii si-au decretat meritul alegerii respective, venind cu explicatia ca, consulul chinez din San-Francisco, impreuna cu autoritatile, au organizat o petrecere mare si frumoasa, pentru copiii orfani, cu ocazia festivalului Dragon Boat din acel an, care s-a intimplat sa pice tocmai in ziua de 1 Iunie.
Rusii, n-au putut sa se lase mai prejos, si au instituit 1 Iunie ca fiind ziua in care copiii vor sarbatori, prin parade, serbari si ode inchinate conducatorilor iubiti, minunata viata pe care o au datorita acestora, primind in schimb, inghetata, baloane si alte cadouri de la parinti, bunici si profesori. Atit sarbatoarea, cit si regulile respective, au fost adoptate, mai cu forta, mai de buna voie, si de catre restul tarilor in care bautorii de vodca si-au pus amprenta si bocancul comunist, exceptie facind Ungaria, care a ales sa-si sarbatoreasca copiii in ultima Duminica din luna Mai ... a naibii ungurii astia, tot cu motz au fost.

In anul 1954, Adunarea Generala a Natiunilor Unite - UNGA/GA, a proclamat ziua de 20 Noiembrie - Ziua Universala a Copiilor, si a lasat tuturor tarilor participante optiunea de a-si alege individual Ziua Copilului.
Ce i-a determinat pe participanti sa aleaga ziua respectiva, de ce s-au facut ca uita de existenta unei Zile Internationale a Copiilor, sunt intrebari la care nimeni nu vrea sa raspunda, lasind locul speculatiilor ca, prin noua descriere, s-a vrut detasarea de orice legaturi cu sarbatoarea monopolizata de comunistii rusi.
20 Noiembrie s-a consolidat in calendarul ONU, prin semnarea in 1959 a Declaratiei pentru Drepturile Copiilor, urmata in 1989 de Conventia pentru Drepturile Copiilor, 1 Iunie raminind trofeul blocului comunist.

Daca intrebi un canadian de la mama lui - adica incepind cu a 2 a generatie de imigranti, cind e Ziua Copilului, iti va raspunde ca "every day is childrens day".
In Canada, ziua de 20 Noiembrie se sarbatoreste prin organizarea de seminarii la nivel de scoli si comunitati, prin implicarea copiilor in diferite activitati caritabile, pentru promovarea educatiei si sanatatii in familiile si tarile sarace, si mai ales, pentru respectarea drepturilor copiilor.
Fiind o societate multiculturala, participarea la aceste actiuni nu este obligatorie, dar este incurajata prin recunoasterea si celebrarea zilelor importante din alte culturi.
Scoala unde merge Sara, este un astfel de exemplu.
La inceputul anului, se intocmeste de catre comitetul parintilor (PAC), o lista cu nationalitatile copiilor, se alege un reprezentant multi-cultural si, in functie de implicarea parintilor voluntari, sunt organizate diferite evenimente reprezentative.
Ziua de 1 Iunie se numara printre evenimentele respective, dar, datorita unor proteste, a suferit citeva modificari, devenind in ultimii ani o actiune care se desfasoara timp de o saptamina si celebreaza inceputul verii si apropierea sfirsitului de an scolar.
Responsabila de aceasta traditie, este o fosta directoare de origine poloneza, pe care eu personal, din motive de copil in pampersuri pe vremea aceea, n-am avut onoarea sa o cunosc si sa o imbratisez, dupa cum va povesteam mai demult ca se obisnuieste pe aceste meleaguri.
Recunoasterea, intr-o scoala publica, a unei zile semnificative unor regimuri dictatoriale, n-a putut sa ramina fara ecouri. Au fost voci, pancarde, petitii cu semnaturi, initiate tocmai de reprezentantii nationalitatilor respective. Ca urmare, directoarea a fost obligata sa emita o declaratie prin care sa explice ca festivitatile sunt legate de sfirsitul anului scolar, iar corelatia cu 1 Iunie este o simpla coincidenta, pe care cadrele didactice o folosesc ca subiect de cultura generala.

Luni de dimineata, m-am trezit cu pofta de mers la job, ca sa ma laud - nu de altceva, cu noua tunsoare si suvitele roscate, pofta pe care am pus-o imediat la loc in poseta, fiindca mi-am adus aminte ca jobul meu din ziua respectiva, n-are nici o legatura cu legi, finante si suvite rosii, ci cu vreo patru duzini de cupcakes, pe care domnisoara m-a oferit voluntar sa le pregatesc pentru a doua zi.  Am luat o pauza de la canile de faina, zahar, margarina, oua, tavi si bomboane decorative, ca sa particip la ceaiul oferit parintilor, de catre elevii din clasele a 3 a, si la demonstratia de ikebane, pusa in scena de elevii din clasele a 4 a.

Marti a fost ziua in care copiii si profesorii din scoala, in schimbul unui dolar, si-au ridicat nivelul de glucide, iar dupa pauza de prinz, au zis "it's time to have fun", si au petrecut restul zilei cu jocuri si concursuri. Banii adunati in urma vinzarilor de cupcakes, vor merge la fondul SWATZA - Students work as a team for Zimbabwe and Africa, dar am sa povestesc despre acest fond cu alta ocazie.
Azi, copiii au primit prinzul de la scoala si au participat la un spectacol oferit de trupa de teatru muzical, cu acordul parintilor bineinteles, si tot bineinteles ca, au fost destui care nu si l-au dat ... doar traim intr-o tara libera si democrata.
Miine, dupa pauza de prinz, au program de jocuri, iar citiva parinti, printre care si subsemnata, am fost invitati sa povestim la clasa copiilor nostri, despre amintirile care le avem noi legate de sfirsitul anului scolar, pe meleagurile unde ne-au ramas radacinile.
Festivitatile se vor incheia Vineri, printr-un "Old fashioned carnival" ... adica un fel de bilci, cu hot-dogs, pizza, ponei, tot felul de jocuri, concursuri, iar la final vor fi premii si cadouri pentru copiii din familiile dezavantajate.

Nu sunt in masura sa-i judec pe cei care, cu ani in urma, au protestat. Nu stiu daca au fost rusi, chinezi, romani, nemti din est, si oricum nu conteaza. Le inteleg sentimentele, in felul lor, au avut dreptate.
Am citit azi multa "poezie" legata de 1 Iunie ... am citit de sarbatoarea genunchilor juliti, de obraji imbujorati, de imbratisari calde, de zimbete cu gropite si ochi voiosi ... romanul s-a nascut poet, nu exista nici o indoiala. Avem noi, romanii, calitatea aceasta de a ascunde mizeria sub covor, dupa dulap si prin colturi intunecate, lasind la lumina doar bibelourile din portelan si dantelele din cuvinte calde.
Poezia din amintirile mele de 1 Iunie, incepe cu mucegaiul serbarilor scolare, genunchii juliti sunt inlocuiti de palmele umflate de sunetele wagneriene a liniarului, obrajii sunt imbujorati de rusine, iar imbratisarile calde s-au pierdut sub urletele dascalilor, declansate de recitarea necorespunzatoare a versurilor paunesciene "partidul, ceausescu, romania" ... urmeaza puncte puncte, paragrafe goale, se lasa cortina, iesim la aer. Mirosul de mucegai se evapora, incet, incet ... simt aroma spumei de capsuni, iar la urechi imi atirna cirese coapte, bunatati nelipsite de 1 Iunie ... festinul se incheie pe sunete de anotimpuri trecute prin hirtia de cadouri reciclata, scotind la iveala, mici, dar pretioase comori ... Jules Verne, Karl May, Ciresarii, Dumas, Medelenii .... zimbete si ochi mari ... glasuri iubitoare si brate ocrotitoare de parinti si bunici ...
Amintiri dragi, amintiri pe care incerc, si nu stiu daca-mi reuseste intotdeauna, sa le ofer copilei, amintiri de dragul carora nu ma pot supara pe directoarea poloneza ... si mucegaiuri, pe care oricit as vrea sa le uit, nu pot, ele au ramas acolo, cu radacinile pe care n-am cum sa le smulg, mucegaiuri din cauza carora, nu pot decit sa-i admir pe cei care au protestat.